Medicamentele pacienților ultima prioritate a guvernanților
Întârzieri majore la plata medicamentelor eliberate către populație din farmaciile comunitare
14 septembrie 2023: Asociația Farmaciilor Independente Ethica a transmis, pentru a treia oară în acest an, o adresă către autorități prin care solicită respectarea termenelor de plată pentru medicamentele eliberate către populație, pe care statul le decontează farmaciilor comunitare.
Întârzierile majore la plata medicamentelor eliberate în baza prescripțiilor medicale compensate sau gratuite, care au persistat pe toată durata acestui an, pun în pericol de fapt sănătatea pacienților, care fie nu vor mai beneficia de asistență farmaceutică prin falimentarea farmaciilor comunitare, fie nu vor mai găsi medicamentele necesare, farmaciile fiind în imposibilitatea de a se aproviziona de la distribuitori.
„În contextul actual în care foarte multe medicamente lipsesc de pe piața din România, cu toate eforturile farmaciștilor de a le căuta pentru pacienți, în contextul în care urmează sezonul rece și al infecțiilor respiratorii, suprapus cu începerea anului școlar și întoarcerea copiilor în colectivități, aceste întârzieri la plata medicamentelor eliberate populației de către farmaciile comunitare reprezintă un risc major asupra sănătății pacienților, cu efecte foarte grave.”, a precizat farm. Cristina Pavel, președinte al Asociației Farmaciilor Independente Ethica.
Mai mult, precizăm faptul că întârzierile majore la plată, de mai mult de 90-120 de zile (conform actelor normative, ar trebui ca decontarea să se realizeze în cel mult 60 de zile) în funcție de județ, se referă la medicamentele eliberate de farmaciile comunitare în cadrul programelor naționale de sănătate, precum oncologie, diabet zaharat, transplant, deci pacienților cu afecțiunile cele mai împovărătoare și cele mai costisitoare din sistemul de sănătate. Majoritatea pacienților beneficiază în mod gratuit de medicamentele din programele naționale de sănătate – prin urmare, farmacia suportă până în acest moment cheltuiala integrală a tratamentului eliberat.
„În centrul atenției sunt în aceste zile măsurile fiscale anunțate de Guvern pentru a reduce deficitul bugetar. În acest proces alert de reducere a cheltuielilor bugetare, guvernanții au ales să înceapă cu cei mai vulnerabili pacienți, cei care depind de medicamentele eliberate în cadrul programelor naționale de sănătate. Din păcate, viața acestor persoane nu poate să aștepte o rectificare bugetară pentru ca terapia lor să poate să fie disponibilă în farmacii, împovărate de datorii și blocate financiar de către același stat român.”
Menționăm faptul că farmaciile independente, membre AFIE, reprezintă întreprinderi mici și mijlocii cu capital românesc, care aduc venituri la bugetul de stat prin taxele achitate în țară, spre deosebire de alte companii din domeniul farmaceutic, care, deși sunt extinse ca număr de farmacii, sunt subvenționate din țara de origine și achită taxele în alte state, așa cum a fost documentat în media. Decontarea cu mare întârziere a sumelor pe care statul român le datorează pentru medicamentele eliberate afectează în primul rând farmaciile mici, independente, românești, contribuabili ai statului român, care vor dispărea treptat de pe piața din România.
„Am atras atenția de nenumărate ori cu privire la efectele pe care nerespectarea termenelor de decontare a medicamentelor eliberate de farmaciile comunitare le au asupra sănătății populației. Am atras atenția autorităților în numeroase adrese privind problema gravă a lipsei anumitor medicamente de pe piață din România și am oferit soluții. Anul trecut, am anunțat lipsa antibioticelor pentru copii, în plin sezon al infecțiilor respiratorii, lipsă care cel mai probabil va persista și în acest an. Până în acest moment, nu au fost luate măsuri vizibile și notabile pentru ca aceste probleme să se rezolve, fapt care ne facem să credem că medicamentele pentru populație sunt ultimele priorități pe lista guvernanților, iar efectele se vor vedea în doar câteva luni.”, a mai adăugat farm. Cristina Pavel, președinte al Asociației Farmaciilor Independente Ethica.
Facem câteva precizări legate de funcționarea farmaciilor în raport cu achiziționarea medicamentelor:
- Modul de lucru al farmaciilor comunitare implică achiziționarea de produse medicamentoase de la distribuitorii angro, astfel încât să asigure întotdeauna pacienților o gama variată de medicamente și cu prioritate la prețurile de decontare cele mai mici.
- Pentru a realiza acest lucru, farmacia trebuie să respecte termenele de plată agreate cu distribuitorul angro, în caz contrar farmacia nu se mai poate aproviziona de la respectivul distribuitor (ajunge în blocaj financiar) și astfel nu poate să elibereze pacienților medicamentele necesare.
- Este important de precizat faptul că momentul achiziționării produselor de către farmacie este mult decalat față de momentul în care acele produse sunt eliberate către pacient propriu-zis, însă termenele de plată către distribuitori curg de la momentul achiziționării medicamentelor.
- Precizăm faptul că termenul achiziționării unui produs este decalat față de eliberarea efectivă a acestuia către populație deoarece farmaciile sunt obligate să fie aprovizionate cu medicamente în mod constant, astfel încât să răspundă cererii de produse de la pacienți.
- Prețurile pentru medicamentele care se eliberează pe baza unei prescripții medicale sunt reglementate strict de către statul român, iar farmacia comunitară nu poate să depășească aceste prețuri. Mai mult, și marjele de adaos sunt fixe pentru aceste produse, astfel încât farmaciile se află la limita existenței eliberând medicamentele Rx.
- Vizualizări: 3353