Cum devin membru activ AFIE
Condiția esențială pentru dobândirea calității de membru deplin (cu drept de vot) al Asociației este aceea ca cel puțin unul dintre asociații societății comerciale să aibă calitatea de farmacist și/sau patron (deținător al pachetului majoritar de acțiuni sau părți sociale) al societății comerciale farmaceutice.
DOCUMENTE NECESARE
ADERĂRII CA MEMBRU
ADERĂRII CA MEMBRU
Completarea cererii de adeziune/înscriere în Asociație, semnată numai de către reprezentantul legal al societății comerciale farmaceutice sau de către un acționar
Prezentarea dovezii calității de farmacist al societății farmaceutice în numele căreia se formulează cererea. (Certificat de membru CFR vizat pentru anul in curs)*
*în cazul în care patronul nu este farmacist poate deveni membru observator AFIE (fără drept de vot)
Copie certificată conform cu originalul a actelor de constituire ale societății farmaceutice: act constitutiv, CUI, certificate de înregistrare fiscală sau certificat constatator eliberat de Registrul Comerțului (nu mai vechi de 30 de zile )
Copie certificată după actul de identitate al reprezentantului legal al societății farmaceutice
Achitarea cotizației corespunzătoare
Beneficiile membrilor AFIE
Informări legislative
Orice modificare legislativă nou apărută în domeniul farmaceutic, orice proiect în dezbatere la Ministerul Sănătății, fiecare decizie luată de CNAS – pe toate acestea le primești pe mail săptămânal sau zilnic.
Și nu numai! – îți oferim informații legat de schimbările fiscale, de legislația privind protecția datelor cu caracter personal și orice alte aspecte care țin de administrarea unei farmacii.
Cursuri profesionale
Pentru că îți dorești ca informațiile și consilierea pacienților în farmacia ta să își mențină nivelul calitativ, organizăm cursuri regionale cu date actualizate pe diferite teme de interes pentru farmaciști. Iar pentru a fi la zi cu schimbările legislative, îți oferim și cursuri pe teme administrative.
Consultanță juridică și suport documente
Prin specialiștii noștri (jurist, avocat) îți oferim consultanță privind contractele cu furnizorii de servicii/medicamente, în cazul sancțiunilor sau controalelor autorităților sau privind legalitatea unor acțiuni.
Iar pentru că ne dorim ca tu să ai mai mult timp pentru pacienți și personalul farmaciei, îți oferim documente pregătite de specialiștii noștri: fișe de post, toată documentația necesară privind protecția datelor cu caracter personal (proceduri, anexe contracte, afișe), proceduri care susțin activitatea farmaciei.
Reprezentare la nivel național
Participăm la ședințele comisiei de sănătate din Parlament, mergem la dezbaterile organizate de Ministerul Sănătății, suntem prezenți la negocierile legate de contractul-cadru cu CNAS – pentru a ne asigura că îți reprezentăm interesele și vocea farmaciilor independente este auzită.
Cotizația lunară AFIE
Rural si Urban
120 Lei
Nota: * societățile comerciale cu același acționariat se asimilează
Membri
Membri asociați
Pot fi reprezentanții legali ai societăților comerciale farmaceutice care aderă la realizarea scopului şi obiectivelor patronatului, în condițiile prevăzute în actele de constituire și funcționare ale acestuia, sprijină efectiv activitatea şi interesele acestuia şi sunt în totalitate de acord cu prevederile Regulamentului de Organizare și Funcționare.
Membri observatori
Pot fi reprezentanții legali ai societăților comerciale farmaceutice care
aderă la realizarea scopului și obiectivelor asociației, dar care nu îndeplinesc condițiile prevăzute în actele de constituire și funcționare ale acesteia pentru a avea calitatea de membru fondator asimilat.
Membri colaboratori
Pot fi persoanele juridice (entităţile de tip asociativ – structurile asociative ale oamenilor de afaceri, asociaţiile profesionale – instituţii de învăţământ superior şi de cercetare, alte organizaţii neguvernamentale naţionale sau internaţionale) sau fizice, care au o contribuţie deosebită în domeniile de interes ale asociației sau care, prin activitatea lor, sprijină realizarea scopurilor acesteia, contribuind din punct de vedere financiar, moral sau funcţional la realizarea obiectivelor sale.
Alte tipuri de membri
Pot fi persoanele juridice române sau străine care, prin activitatea lor,
sprijină interesele asociației.