Skip to main content

Clarificări privind demersurile AFIE

Date fiind demersurile pe care Asociația Farmaciilor Independente Ethica le realizează și activitatea sa în sprijinul domeniului farmaceutic, asociația se află din ce în ce mai mult în atenția farmaciștilor, și nu numai. 

Ne bucură interesul acordat asociației, care se implică activ pentru a susține nevoile farmaciilor independente la nivel național și în fața autorităților de mai mult de 15 ani, ne dorim însă ca aspectele prezentate în raport cu AFIE să fie corecte și adevărate. 

Având în vedere informațiile care circulă în diferite grupuri de farmaciști, unele false sau prezentate intenționat în mod incorect la adresa AFIE și care nu aduc cinste celor care le transmit, dorim sa facem următoarele precizări referitoare la metodologia de calcul și aprobare a prețurilor medicamentelor, stabilită de către Ministerul Sănătății

  • De-a lungul anilor de reprezentare a intereselor farmaciilor membre, AFIE a participat la nenumărate dezbateri publice, unele care se pot regăsi filmate și unde apare intervenția reprezentanților asociației; de asemenea, AFIE a fost implicată la nivel ministerial în diferite grupuri de lucru care au avut ca temă identificarea unor soluții care să rezolve problemele întâmpinate de farmacii; asociația a solicitat și a primit o serie de audiențe la nivelul Direcției Farmaceutice și Dispozitive Medicale, la nivelul Secretarilor de Stat care se ocupă de domeniul farmaceutic, precum și la nivelul CNAS; nu de puține ori a fost solicitat punctul de vedere al asociației de către autorități cu privire la anumite aspecte reglementate de către acestea. 
  • În ultimii ani, AFIE a transmis o serie de propuneri în scris către MS cu privire la metodologia de calcul și aprobare a prețurilor medicamentelor; câteva exemple privind aspectele abordate: corecția anuală a prețurilor medicamentelor și modul de implementare a acestei corecții, faptul că implică ieftinirea anumitor medicamente, iar acest lucru nu ar trebui să se realizeze retroactiv asupra stocului de medicamente din farmacie; cotele de adaos foarte mici, care nu asigură sustenabilitatea farmaciilor; modalitatea în sine de stabilire a prețului de producător, care se raportează la cel mai mic preț din coșul de 12 țări la care România se referențiază și care a dus în timp la o disponibilitate scăzută a medicamentelor pe piață; codurile CIM alocate medicamentelor Rx și problemele care apar la eliberarea acestor medicamente pe prescripții medicale electronice, etc. 
  • Strict legat de dezbaterea publică anunțată de către MS pentru data de 4 august și care vizează OMS nr. 368/2017, dorim să aducem în atenție anumite aspecte: 
    • Conform legii care reglementează transparența decizională în administrația publică, orice instituție publică „este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate publică”. 
    • După cum se poate observa clar, o instituție publică nu poate respinge o solicitare de dezbatere publică asupra unui act normativ, iar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în raport cu MS. 
    • Solicitarea de organizare a unei dezbateri publice nu poate fi realizată de o persoană fizică sau de o firmă, ci doar de o asociație legal constituită sau, desigur, de altă autoritate publică. 
    • AFIE nu a solicitat de această dată o dezbatere publică, având în vedere faptul că a transmis propuneri în scris și a solicitat audiență la MS, care va și avea loc săptămâna următoare. În schimb, au fost o serie de alte asociații, inclusiv ale producătorilor și distribuitorilor angro, vizați în mod direct de ultimele modificări aduse metodologiei de calcul a prețurilor medicamentelor, care au solicitat această dezbatere și cărora li s-a răspuns, poate cu o ușoară întârziere, având în vedere perioada concediilor. 
    • Reprezentanții AFIE vor participa în cadrul dezbaterii publice din data de 4 august și vor prezenta propunerile asociației, care au fost transmise către MS în scris și despre care puteți citi mai multe aici: https://www.afiethica.ro/11-demersuri/73-afie-a-transmis-propuneri-pentru-clarificarea-legislatiei-care-tine-de-modul-de-calculare-a-preturilor-cu-amanuntul-ale-medicamentelor 

 

Ne-ar plăcea să credem că toți cei care își doresc o schimbare și vor să se implice pentru a rezolva problemele și a găsi soluții conștientizează faptul că scopul final este comun, că doar prin acțiuni unitare și a cât mai multor entități acesta poate fi atins, iar îndreptarea către gesturi josnice sau propagarea unor informații false nu fac decât să încetinească procesul și să arunce umbre unde nu este cazul. Îndemnăm orice persoană interesată să afle mai multe despre activitatea asociației, fie că este farmacist sau avocat sau de altă profesie, să ne contacteze sau să se documenteze în mod corect înainte de a afirma anumite lucruri. O sursă importantă de informații cu privire la demersurile asociației este pagina de web a acesteia, www.afiethica.ro , unde vom încerca să publicăm cât mai des toate activitățile desfășurate, pentru a nu mai exista interpretări. 

  • Vizualizări: 1987