Skip to main content

Legea deșeurilor medicamentoase - un demers binevenit și necesar, dar care trebuie rafinat pentru a fi pus în aplicare

08.12.2021 - Asociația Farmaciilor Independente Ethica a transmis o amplă adresă comisiilor de specialitate din Camera Deputaților, cu o serie de propuneri și observații legate de Legea privind gestionarea deșeurilor de medicamente provenite de la populație (PL-x nr. 496/2021). 

Proiectul de lege (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?nr=496&an=2021) a fost inițiat de o serie de deputați și senatori și depus în Parlament în iunie anul curent. A fost adoptat în forma propusă de inițiatori de către Senat în octombrie, iar momentan se află în dezbatere în Camera Deputaților. Demersul este unul absolut necesar pentru România, în contextul în care, deși au avut loc dezbateri și întâlniri pe această temă, inclusiv cu reprezentanți ai AFIE, autoritățile nu au ajuns la vreun rezultat. În acest moment, legislația este ambiguă, nu oferă vreun cadru precis prin care deșeurile medicamentoase pot fi preluate de la populație, iar întreagă problemă este „pasată” direct farmaciilor comunitare, fără vreo susținere sau vreo clarificare. 

Deși trebuie privit ca un prim pas spre realizarea cadrului legislativ privind colectarea „medicamentelor” (termen generic utilizat, dar care va trebui explicitat și în proiectul de lege) expirate sau neutilizate de pacienți, proiectul de lege poate fi îmbunătățit, astfel încât să fie cu adevărat aplicabil, să fie clar în exprimare și să ducă la îndeplinire viziunea de la care s-a pornit. AFIE își manifestă astfel deschiderea pentru a colabora cu toți actorii interesați de acest subiect, oferind toate informațiile deținute și experiența membrilor.  

Legea privind gestionarea deșeurilor de medicamente provenite de la populație pornește de la anumite principii, dintre care amintim: 

  • Principiul respectării dreptului la un mediu curat și sănătos;
  • Principiul răspunderii extinse a producătorului (definită ca responsabilitatea financiară și organizatorică pe care o poartă producătorul pentru gestionarea medicamentelor puse pe piață, odată ajunse în stadiu de deșeu)
  • Principiul poluatorul plătește.

De-a lungul textului însă, există anumite neconcordanțe, spre exemplu farmaciile comunitare, deși nu intră în categoria de colectori, iar, conform principiilor enunțate de proiectul de lege, răspunderea financiară și organizatorică revine producătorului, acestea sunt obligate să dețină un contract separat doar pentru colectarea și distrugerea deșeurilor medicamentoase de la populație, pe lângă a realiza și anumite raportări lunare către Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

AFIE a transmis faptul că este esențial ca proiectul de lege să răspundă foarte clar, fără a lăsa loc de interpretări, la următoarele întrebări: ce se colectează, cine colectează, cum se colectează și cine plătește colectarea

 

Ce se colectează 

În proiectul de lege sunt utilizați mai mulți termeni: medicament, deșeuri de „substanță farmaceutică”, iar deșeurile provenite de la populație sunt definite ca produse, subproduse, fracțiuni de produse, substanțe, materii sau materiale de „natura medicamentelor”. În România, sunt definite mai multe tipuri de produse, cu un regim de reglementare specific: medicamentul este definit prin Legea nr. 95/2006 și se referă la acele produse OTC sau care se eliberează doar pe bază de prescripție medicală și care dețin o aprobare de punere pe piață, emisă de ANMDMR; suplimentele alimentare pot avea în conținut „substanță farmaceutică”, însă acestea sunt avizate de Ministerul Agriculturii și doar unele de Ministerul Sănătății; legislația privind dispozitivele medicale este în continuă schimbare, inclusiv la nivel european, existând o serie de produse, precum comprimate de supt care ameliorează durerea în gât, care sunt înregistrate ca dispozitive medicale. Prin urmare, populația poate fi derutată atunci când vine vorba despre deșeu medicamentos, considerând într-o accepțiune generală că toate produsele care sunt condiționate sub formă de comprimate, capsule, unguente, siropuri, etc. intră în categoria „medicamentului”. 

Proiectul de lege trebuie să prevadă în mod expres ce va fi colectat de la populație. Cu atât mai mult cu cât produse precum suplimentele alimentare se găsesc și la magazine naturiste, supermarket-uri, benzinării, care ar trebui să fie incluse în procesul de colectare.  

 

Cine colectează 

 AFIE a susținut ca personalul farmaciilor comunitare, a oficinelor locale de distribuție și a drogheriilor să aibă o intervenție minimală, aceasta limitându-se la:

  • Decizia privind locul de amplasare a recipientului de colectare (în afara sau – în cazuri de excepție – în interiorul suprafeței de vânzare)
  • Supravegherea recipientului și anunțarea operatorului de colectare a deșeurilor a situației în care acest recipient ar trebui să fie golit
  • Informarea populației cu privire la colectarea deșeurilor medicamentoase (în colaborare cu Ministerul Mediului și Ministerul Sănătății)

Personalul farmaciei, precum și populația care se adresează farmaciei, nu trebuie supuse la riscuri inutile și, din acest motiv, cea mai bună variantă este ca pacientul să arunce direct în recipientul de colectare deșeurile medicamentoase.

 

Cum se colectează 

 Este prevăzut ca recipientele de colectare să fie amplasate „în cadrul structurii de vânzare” a farmaciilor comunitare, fapt care poate genera un risc major asupra sănătății populației, prin prisma faptului că, cel puțin pentru început și din experiența farmaciilor independente, nu se va realiza o diferențiere între deșeurile biologice, medicale și cele care țin strict de „medicament” care vor fi aduse de către populație, iar acestea pot contamina atât pacienții cât și personalul farmaceutic. 

De asemenea, proiectul de lege prevede obligativitatea farmaciilor de a încheia un contract separat pentru colectarea și distrugerea deșeurilor provenite de la populație, deși acestea nu sunt considerate colectori, fapt menționat în mod expres în textul propus de Parlament. 

 

Cine plătește colectarea

 Deși este prevăzut ca principiu care stă la baza proiectului de lege, și anume răspunderea extinsă a producătorului, deci finanțarea activității de colectare și distrugere intrând în sarcina acestuia, obligațiile menționate în text pentru farmaciile comunitare implică o serie de costuri (contract cu firmă specializată, raportare lunară la ANM). 

 

AFIE a atras atenția asupra tuturor acestor probleme și a formulat propuneri de îmbunătățire a textului de lege. 

Mai mult, un aspect care nu este prevăzut în proiectul de lege, dar care are o importanță majoră și reprezintă prima etapă în procesul de colectare a deșeurilor medicamentoase este informarea corespunzătoare a populației. Realizarea unor campanii de conștientizare, precum și de educare a populației cu privire la ce anume se colectează, faptul că ambalajele de carton se aruncă separat, cum se colectează și în ce spații, trebuie să fie o prioritate pentru autoritățile statului din domeniu. Iar farmaciile comunitare pot avea rolul de a distribui mesajele campaniilor către populație și de a educa pacienții cu privire la colectarea deșeurilor medicamentoase.


AFIE susține orice demers care vine în sprijinul sănătății publice, a sănătății comunității și a sănătății mediului în care trăim. 

  • Vizualizări: 2983