Skip to main content

Erorile din sistemul informatic al CNAS lovesc în sănătatea pacienţilor

22 martie 2019: Grupul farmaciilor independente Ethica trage un semnal de alarmă legat de imposibilitatea eliberării reţetelor compensate şi gratuite.

Pacienţii care au ajuns în ultimele zile în farmacii au avut parte de neplăcuta surpriză de a nu putea intra în posesia medicamentelor prescrise de medici pe reţete compensate şi gratuite.

Pacienţii cu afecţiuni acute şi sub acute au fost puşi în faţa deciziei de a achiziţiona la preţ integral aceste medicamente sau de a nu administra tratamentul prescris de medici. Problemele sunt deosebit de grave mai ales în cazul pacienţilor cu boli cronice care sunt nevoiți să întrerupă tratamentul până la soluționarea problemelor din sistemul informatic.

Situaţia este cauzată de erorile din sistemul informatic al asigurărilor de sănătate şi a apărut în urma actualizării listei prețurilor de referință ale medicamentelor în baza Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Trebuie subliniat faptul că rețetele compensate și gratuite prescrise în regim acut sau subacut au valabilitate de 48, respectiv 72 de ore, iar rețetele prescrise în regim cronic au valabilitate 30 de zile.

Sănătatea pacienţilor are de suferit în mod direct în cazul în care aceste medicamente nu sunt administrate, uneori consecinţele fiind extrem de grave. Mai mult, împovărarea financiară neprevăzută a pacienţilor duce la frustrări şi neîncredere în unităţile farmaceutice, cele ca fiind percepute eronat ca fiind sursa acestor probleme.

Nu este prima dată când sistemul informatic al CNAS are probleme tehnice, însă problemele din ultimele zile au fost poate cele mai grave de la implementarea acestui sistem.

Farmaciile independente din grupul Ethica sunt dedicate menţinerii sănătăţii pacienţilor şi cer Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să revizuiască responsabil sistemul informatic implementat pentru ca în viitor erorile apărute în platforma informatică și funcționarea precară a acesteia să nu mai îngreuneze furnizarea de servicii și medicamente populației și să pună un risc major asupra sănătății pacienților.

Despre AFIE (Asociația Farmaciilor Independente ETHICA)

Asociația Farmaciilor Independente Ethica este formată din farmacii deținute de către farmaciști, fapt care le asigură independența și etica în relația cu pacientul, cu colegii și cu toți colaboratorii.

AFIE este o organizație non-guvernamentală, de tip patronal, la nivel național, fiind formată din mai mult de 200 de membri din 31 de județe și București, distribuite în toate regiunile țării. AFIE este membră a International Pharmaceutical Federation (FIP).

Misiunea AFIE este de a participa activ la îmbunătățirea sistemului de sănătate din România și la dezvoltarea politicilor farmaceutice, în beneficiul pacientului, și de a promova imaginea farmacistului etic și independent în societate.

  • Vizualizări: 1589