Farmaciile ETHICA doresc să se aprovizioneze cu vaccin gripal, dar nu există un stoc suficient la nivel naţional
28 ianuarie 2019: În contextul declaraţiilor reprezentanților Ministerului Sănătăţii care au susţinut faptul că farmaciile nu doresc să se aprovizioneze cu vaccin gripal, Asociaţia Farmaciilor Independente ETHICA precizează că lipsa vaccinului din farmacii este cauzată în special de stocurile insuficiente la nivel naţional şi nu de lipsa de interes a farmaciilor pentru acest produs.
Având în vedere situația alarmantă a cazurilor de gripă diagnosticate, precum și escaladarea acestora într-un timp foarte scurt, precizăm că farmaciile independente au realizat toate demersurile necesare pentru a răspunde nevoii cererilor de vaccin gripal de la pacienți, precum și pentru a onora prescripțiile medicale cu terapie antivirală atunci când a fost cazul.
„Activitatea de bază a oricărei farmacii este de a asigura asistența farmaceutică a populației prin aprovizionarea cu medicamente și eliberarea acestora conform unor norme stricte. Farmacia este și o societate comercială care eliberează și vinde medicamente, având tot interesul de a asigura produsele necesare. Prin urmare, a declara faptul că farmaciile nu doresc să se aprovizioneze cu vaccin gripal sau medicamente antivirale nu este în concordanță cu activitatea de bază a farmaciei”, a declarat farmacist Sânziana Mardale, președinte al Asociației Farmaciilor Independente Ethica.
Mai mult, o parte din farmaciile membre ale Asociaţiei Farmaciilor Independente ETHICA, din 31 de județe și București, au semnalat faptul că în urma transmiterii comenzilor către distribuitori pentru aprovizionarea cu vaccin gripal, aceștia au transmis farmaciilor în scris că nu mai au în stoc vaccin gripal.
Conform platformei gestionate de către Ministerul Sănătății, care poate fi accesată public la link-ul https://ser.ms.ro/access/user, în care producătorii de medicamente, distribuitorii și farmaciile au obligația de a raporta zilnic stocurile de medicamente (conform Ordinului ministrului sănătății nr. 1345/2016), numărul disponibil de doze de vaccin gripal, din cele două tipuri existente pe piața din România, la nivel național este de doar 7.021 de doze!
În ceea ce privește aprovizionarea cu medicamente antivirale, utilizate în tratamentul gripei, care se eliberează în farmacie doar pe baza prescripției medicale, aceasta se realizează la cererea pacienților, având în vedere că este o terapie sezonieră și nu foarte des prescrisă. Este de precizat faptul că, la fel ca autoritățile statului, farmaciile realizează aprovizionarea cu medicamente în baza unui istoric și al unui consum, care reflectă nevoia pacienților pe care îi deservesc.
„Fiecare farmacist face tot ceea ce îi stă în putință pentru a răspunde nevoilor pacienților săi. Având în vedere cele două săptămâni declarate epidemice, farmaciile independente fac tot posibilul pentru a avea în stoc suficiente doze de vaccin gripal, precum și medicamente antivirale, și au transmis distribuitorilor comenzi în acest sens. Sperăm ca stocurile de vaccin gripal de la nivel național să fie distribuite în teritoriu, iar producătorii să aducă în România cantități noi de vaccin, deoarece distribuitorii ne-au semnalat deja faptul că vaccinul gripal nu mai este disponibil în stoc”, a mai precizat președintele asociației.
Despre Asociația Farmaciilor Independente ETHICA
Asociația Farmaciilor Independente Ethica este formată din farmacii deținute de către farmaciști, fapt care le asigură independența și etica în relația cu pacientul, cu colegii și cu toți colaboratorii.
AFIE este o organizație non-guvernamentală, de tip patronal, la nivel național, fiind formată din mai mult de 200 de membri din 31 de județe și București, distribuite în toate regiunile țării. AFIE este membră a International Pharmaceutical Federation (FIP).
Misiunea AFIE este de a participa activ la îmbunătățirea sistemului de sănătate din România și la dezvoltarea politicilor farmaceutice, în beneficiul pacientului, și de a promova imaginea farmacistului etic și independent în societate.
- Vizualizări: 1391