Skip to main content

Farmaciile - exceptate de la acreditarea ANMCS

În urma adreselor transmise de Asociația Farmaciilor Independente „Ethica” (AFIE) către membrii Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, aceștia au adoptat în cadrul ședinței amendamentul propus de AFIE, și anume: „Prezenta lege nu se aplică unităților farmaceutice – farmacii și oficine de circuit deschis.”

Farmaciile independente își doresc calitate în sistemul de sănătate și implicit în asigurarea unei asistențe farmaceutice corespunzătoare în vederea îmbunătățirii și menținerii sănătății individuale a pacientului și a sănătății publice. Procesul de asigurare a calității trebuie să fie însă unul echitabil pentru toate părțile implicate, să fie adaptat cu adevărat specificului farmaciilor și să nu ducă la un impas financiar pentru unitățile farmaceutice. Acreditarea calității serviciilor farmaceutice, când va fi cazul, ar trebui să reprezinte o măsură de motivare și colaborare, și nu o măsură coercitivă.

Reamintim faptul că ANMCS consideră că farmaciile sunt încadrate în categoria unităților sanitare și trebuie să treacă printr-un proces de acreditare a calității serviciilor furnizate către pacienți. Conform cadrului legislativ din România însă, farmaciile sunt unități farmaceutice, care asigură asistența farmaceutică a populației. În ceea ce privește acreditarea unor servicii furnizate în farmacie, considerăm că traseul firesc este de a recunoaște formal serviciile farmaceutice, de a le defini clar în legislație, de a realiza un nomenclator al acestora, de a le standardiza la nivel național, de a ne asigura că toți farmaciștii sunt pregătiți pentru a furniza servicii specifice, iar aceste servicii furnizate să fie remunerate de către statul român, și abia la final de a pune la punct un mecanism de evaluare și monitorizare a calității acestora.

Începând cu toamna anului 2017, de când a fost adoptată legea privind asigurarea calității în domeniul sănătății, AFIE (pe atunci Federația Patronatelor Farmaceutice din România – FPFR) a transmis numeroase adrese și a avut întâlniri cu reprezentanți ai ANMCS, susținând argumentele de mai sus. Mai mult, prin punerea în transparență decizională a standardelor de acreditare pentru farmacii de către ANMCS, AFIE a realizat o analiză complexă a acestora: standardele sunt nerealiste, nu sunt adaptate contextului din România și par a fi aplicabile mai degrabă spitalelor și unităților sanitare de mari dimensiuni. Exemple de standarde pentru farmacii: managementul riscului infecto-contagios, realizarea unei analize privind nevoile de servicii medicale a populației, activitate didactică și științifică (dezvoltarea de noi formule magistrale), fidelizarea pacienților (baze de date cu pacienții cronici și cu prescriptorii din proximitate), asigurarea asistenței medicale de urgență și dotarea în vederea asigurării suportului vital.

De asemenea, chiar dacă procesul de înscriere în vederea acreditării este unul gratuit, pentru acreditarea propriu-zisă se achită o taxă a cărui cuantum nu este încă făcut public – din spusele reprezentanților ANMCS, ar fi de aproximativ 2500 RON. Acreditarea se realizează pe o perioadă de 5 ani. Conform analizei realizate de AFIE, costurile pentru îndeplinirea standardelor propuse de ANMCS ar fi de minimum 7500 euro – valoare care implică numeroasele cursuri de formare pe care personalul din farmacie ar trebui să le urmeze, precum și analiza de piață, analiza chestionarelor de satisfacție a pacienților, gestionarea unei pagini de internet a farmaciei.

Comisia pentru sănătate și familie a dezbătut ieri, 20 noiembrie, propunerea legislativă prin care cabinetele de medicină de familie și cabinetele medicale dentare sunt exceptate de la acreditarea realizată de Autoritatea Națională de Management a Calității în Sănătate (ANMCS). Raportul complet al comisiei îl puteți regăsi la acest link: http://www.cdep.ro/comisii/sanatate/pdf/2018/rp510.pdf

Proiectul de lege urmează să fie dezbătut în plenul Camerei Deputaților. După adoptarea legii, aceasta va fi trimisă către Președintele României pentru promulgare.

  • Vizualizări: 1630